Pentru că a evoluat din concepte care au o vechime destul de mare, există un număr de critici care consideră Internet of Things un soi de rebrenduire a unor vechi concepte.
Unii dintre cei care scriu despre el îl consideră chiar un semn de criză a creativității. De aceea, cred că este bine să încerc în acest articol o definire clarăși o descriere a felului în care s-a ajuns la acest concept. Sigur, punctul meu de vedere nu este cel al unui analist, pentru că recunosc de la început că sunt partizanul conceptului de Internet of Things. De aceea, nu mă voi lansa nici în analize obiective și nici în polemici, ci voi scrie despre cum îl înteleg eu, ce foloase îi găsesc dar și ce riscuri prezintă.
Internet of Things (sau mai scurt IoT) este pur și simplu rezultatul calitativ al alăturării lui Things cu Internet. Prin thing vom înțelege orice fel de obiect real sau virtual care poate fi interfațat digital. În practică aceste obiecte sunt, de obicei, senzori, servomecanisme, obiecte virtuale (în special cele didactice) sau aplicații, dar enumerarea nu este nicidecum exhaustivă.
Alăturarea de Internet este ceea ce aduce un plus calitativ. Ea presupune identificarea obiectelor cu ajutorul unei adrese IP, adicăun număr unic care etichetează obiectul și utilizarea unui protocol de comunicații standard, adică a unui set de reguli care guvernează formatul schimbului de date, cel utilizat în Internet. Acestă alăturare face ca orice obiect din categoria IoT să poată fi vizibil și accesibil în Internet. Noutatea este deci una ce ține de standardizare. În rest, adresarea și transferul de date la o adresă cunoscută sunt lucruri care există de când există calculatoare electronice. Standardizarea aceasta, pe care o numim IoT, permite însă un lucru care era până acum apanajul calculatoarelor și al sistemelor echivalente cu ele: un obiect poate fi adresat și poate primi sau transmite date în Internet, adică oriunde s-ar afla dacă este conectat la rețea.
IEEE a clasificat obiectele utilizabile în IoT ca fiind:

  • tagging things (obicte cu ajutorul cărora poate fi identificat un lucru),
  • feeling things (adică obiecte de tipul senzorilor sau a rețelelor de senzori),
  • thinking things (adică obiecte încapsulate într-un lucru și care conțin logica funcțională a lucrului respectiv) și
  • shrinking things (adică obiecte la scară foarte mică ce pot comunica digital).

Eu prefer clasificarea, mai pragmatică, în senzori, servomecanisme și obiecte virtuale. Apariția IoT a fost facilitată de scăderea prețului senzorilor și servomecanismelor, scăderea prețului benzii și a costurilor procesării, apariția cloudului cu tot ce înseamnă virtualizare ceea ce permite scheme de tip pay as you go, apariția tehnicilor de big data analytics. Și odată cu IoT și impulsionat de acesta, apariția protocolului IP v6, care permite existența unui număr de aproximativ 3,4×1038 de adrese în Internet.
Evident, chiar dacă pot fi accesate în Internet, obiectele despre care vorbim sunt structurate de regulă în ceea ce numim rețele IoT. O rețea IoT este reprezentată de un număr de obiecte identificabile prin IP-ul fiecăruia, structurate logic, protejate la acces și administrate unitar de către proprietarul lor. Cele mai multe aplicații de până acum ale rețelelor de IoT sunt în zona culegerii de date și, așa cum ne-a obișnuit din neolitic încoace, unul dintre primele domenii care au adoptat IoT a fost agricultura. În ceea ce numim agricultură de precizie, o rețea de senzori și de servomecanisme este accesată prin Internet de o aplicație care poate culege date de la umiditatea în sol la componența chimică a solului, apei și aerului sau date structurate care indică starea de sănătate a plantei sau a animalului, gradul de maturitate a unei culturi sau a unui animal, etc. și poate acționa automat sau semiautomat servomecanisme pentru diferite tipuri de intervenție.
Utilizarea IoT în agricultură a dus la optimizarea costurilor și a ciclurilor economice la un nivel nemaiîntâlnit până atunci. În spațiul urban, rețelele IoT sunt folosite de oarece timp pentru a indica detaliat nivelul de poluare în aplicații care pot alarma sau chiar realiza în regim semiautomat intevenții în situațiile critice. Ele sunt, de asemenea, folosite pentru supravegherea stradală, existând deja aplicații care pot urmări un răufăcător transmițând caracteristicile faciale și biometrice de la o cameră de supraveghere la alta și utilizând mecanisme predictive pentru a optimiza fluxul de date.
O aplicație a IoT utilizată mult în spațiul urban o reprezintă monitorizarea și dirijarea traficului, din ce în ce mai mult automatizată și bazată pe senzori și sisteme de semaforizare inteligente.
În unele supermarketuri rețelele IoT sunt utilizate pentru a număra clienții, pentru a permite analiza comportamentului acestora în fața rafturilor și chiar pentru a transmite mesaje personalizate bazate pe comportamentul lor anterior.
Cum orice smatphone este un obiect din clasa IoT destul de complex, conținând un număr mare de senzori și oarece servomecanisme, exist un număr extrem de mare de aplicații care utilizează telefonul mobil ca pe un obiect într-o rețea IoT și este suficient să menționăm aplicații ca Waze sau un număr de jocuri MMO care fac acest lucru.
Casa inteligentă este un alt exemplu de rețea IoT în care cheia de la ușă, televizorul, cuptorul cu microunde, frigiderul și mașina de spălat sunt toate obiecte eligibile, cu condiția să se poată cupla la Internet.
IoT este însă mai mult decât atât. Dacă în agricultură este deja utilizat și are deja perspective impresionante odată cu apariția în vara acestui an a tractoarelor fără cabină și fără tractorist (cele din generația anterioară admițând un mod mixt de operare: uman sau dronă), în industrie IoT permite mai mult decât comandarea roboților industriali într-o rețea globală.
IoT este una dintre premisele pentru apariția în cel mult 20 de ani a fabricației distribuite geografic în module multiprodus configurabile controlabile global, adică la ceea ce numim azi Industry 4.0. În combinație cu inteligența artificială, IoT este un ingredient important al următoarei industriale. Sigur, existăși un revers al medaliei. Foarte multe din aplicațiile IoT nu și-au luat măsuri de securitate la nivelul la care trebuia făcut lucrul acesta ținând cont de expunerea obiectelor în Internet. Așa s-a făcut că în anul 2014, Alex Halderman de la Universitatea statului Michigan a demonstrat că poate prelua controlul sistemului de semaforizare din oraș.
Un alt semnal de alarmă a fost tras în anul 2015 Chrysler a rechemat 1,4 milioane de Jeep-uri pentru că doi hackeri au demonstrat că existăo vulnerabilitate ce permite preluarea controlului mașinii peste Internet. Dar demonstrația supremă a fost atacul lansat în Septembrie anul acesta, atac de tip DDoS (Distributed Denial of Service), atac primitiv dar eficient, utilizând frigidere IP, camere IP și alte thing-uri de acest fel, în jur de 150.000 ca puncte de lansare ale atacului. Iar lucrul acesta mă face să prevăd un viitor extrem de bun pentru companiile de securitate informatică și unul destul de bolovănos pentru noi, utilizatorii de Internet, până când nu se vor pune la punct mecanismele de securizare ale obiectelor accesibile printr-un IP.
Revenind la cele spuse la începutul acestui articol, uite de-aia cred eu că un concept cu rădăcinile în anii 60 nu numai că nu este o redenumire din motive de criză de creativitate, ci este un concept robust și cu aplicații extrem de diverse și de importante în prezent și în viitor.
Din păcate, multă lume crede că un lucru important trebuie neapărat să fie complicat, complex și năucitor de nou. Eu cred că dimpotrivă lucrurile importante sunt simple, așa cum este și natura în timp ce lucrurile complicate sunt fie prost gândite, fie detalii nesemnificative. IoT este simplu, semnificativ și extrem de util.

CategoriesNumarul 3

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *