I

Iașul trebuie și poate să devină un oraș european de succes

Eu cred că Iașul trebuie să devină un oraș cu adevărat deschis investițiilor, capabil să creeze, să atragă și să rețină inteligența. Un oraș care să nu lipsească de pe harta europeană a orașelor de succes.
IAȘUL își asuma un rol de creare, atracție și retenție a polului regional de talente ITC din România de Nord-Est, Ucraina (Cernăuți, Odesa) și R. Moldova (Chișinău, Bălți) prin conferințe de IT cu peste 1.500 de participanți, misiuni economice de afaceri, caravane de promovare ale principalelor universități, scoli informale de IT, un aeroport din ce în ce mai bine conectat intern și extern.
În prezent, în Iași lucrează circa 8.000 de angajați în zona serviciilor IT și outsourcing, dar cu o perspectivă de 33.000 de specialiști în 2030 conform unui studiu publicat de Euronest ICT Cluster. Poziționarea orașului Iași și a României de Nord-Est ca și magnet pentru această industrie se bazeaza în primul rând pe polul de talente pe care mediul preuniversitar și cel universitar îl creează an de an. Că acest pol de talente nu e încă suficient de mare, că nu găsim în număr suficient de mare competențe IT și de limbi străine pe măsura cererii din partea industriei, că ar putea fi aprofundate anumite domenii, sunt subiectele unei mișcări de forțe din ultimii 5-10 ani la care participa toți stakeholderii (ex. învățământul, companiile, furnizorii de servicii, organizatorii de evenimente specifice industriei etc.).
PIN Magazine, revista industriei IT & Outsourcing, devine astfel o platformă de comunicare relevantă despre întreaga comunitatea de specialiști, evenimentele specifice și noile tehnologii.

CategoriesNumarul 1

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *