M

Manager de IT – din față, spate și profil. „Am o mare calitate: nu mă dau ușor bătut”

Un chestionar pe repede-înainte, cu jaloane: Radu Pavel, youngculture

Radu Pavel este un ieșean de 38 de ani, care s-a întâlnit cu informatica încă de prin clasa a VII-a, când lucra pe HC și încărca programe pe casete, la începutul  anilor 90.
Cursul vieții lui de iubitor de computere a fost previzibil, a intrat la liceul de informatică, a predat pentru copii de școală generală cursuri de operare de PC, pentru câțiva bănișori de buzunar, a transpirat de emoție la olimpiade naționale de informatică, la concursuri, apoi a absolvit Facultatea de Automatică și Calculatoare.
Cum ai pornit-o la drum?
Când eram în anul 3 de facultate, venise de vreun an în Iași prima companie serioasă de IT, MIND Software. Era prin anul 2001. Era ceva incredibil, firma făcea soft pe bune, era o firma de produs, așa că am fost la un test de angajare la care eram înscriși vreo 200 de inși pe cele numai vreo 15 posturi scoase la concurs. Era o companiei israeliană, mai există și azi în Iași. Eu am fost respins, dar unii dintre prietenii mei au fost angajați, iar la începutul lui 2002 am fost angajat și eu. Erau foarte puține firme atunci în Iași, erau câteva firme de apartament – dar ei au venit să dezvolte un produs software, ceea ce era interesant, un produs care acum cred că e la versiunea a 8-a, un soft pentru operatori telecom.
De ce nu ai plecat din țară?
Nu am plecat din țară, chiar dacă atunci se pleca pe capete, pentru că pur și simplu nu am luat niciodată în serios gândul asta.
Încă mai cred că sunt foarte multe lucruri de făcut aici.
Am prieteni care au plecat în afară dar mulți fac același job de zece ani, ciclurile de promovare în companiile așezate dinafară sunt mult mai lungi.
Prima ta funcție importantă?
La MIND Software am intrat în contact direct cu clienții, fapt care m-a ajutat foarte mult în dezvoltarea profesională – în 2002 am avut ocazia să merg în Moscova, Viena, Bangkok, pentru un puști de douăzeci și ceva de ani era o oportunitate rară.
Sistemul trebuia implementat la client, să faci configurări complexe care țineau cont de echipamentele cu care lucrau, să le faci training etc, asta făceam eu. Am făcut o trea – bă foarte bună, deoarece apoi am început să îmi iau responsabilități în plus, să urc pe scară ierarhică, să mă ocup de o echipă, de un suport tehnic, apoi am trecut în alt rol, cu mai multe echipe în subordine – apoi am ajuns pe poziția de Director of Professional Services. Ierarhic, era un post din care lucram direct cu unul dintre vicepreședinții companiei.
A fost primul post de director de departament tehnic în România al acestei firme. Era un post care avea printre responsabilități și acceptanța din partea clienților, pentru că atunci când îți plătește cineva câteva milioane de dolari, are și pretenția normală ca acel produs să meargă perfect.
Am reușit, încet-încet, să cresc acest departament în 2013, ajunsese la aproximativ 80 de oameni care lucrau aici, în România.
De ce ai plecat de la MIND Software?
La un moment dat, pentru că lucram de vreo 10 ani în același loc, voiam să văd și altceva, alte moduri de lucru, în IT sunt diverse metodologii care se folosesc, și am zis să fiu deschis să ascult și alte voci.
În 2011, am fost contactat de o firmă de head-hunting pentru o poziție de branch manager pentru o companie care voia să vină în Iași. A fost interesant – nu am obținut jobul, dar am aflat după că am concurat cu un foarte bun prieten din liceu, jobul l-a obținut el. A fost o surpriză plăcută.
Cum ai ajuns la youngculture?
Mai apoi, la finalul lui 2012, am fost contactat din nou și am intrat în discuții cu cei de la youngculture, care venea din altă zonă de business, începuseră ca o companie de produs, apoi trecuseră pe outsourcing, firma fiind din Elveția.
CEO-ul a venit de două ori în Iași să stăm de vorbă, am găsit foarte multă deschidere să asculte și să învețe și ei din ce puteam eu să aduc în companie. Au zis ok, deși eu mai aveam ceva dubii pentru că nu aveam multe informații, dacă nu sunt listați la bursă nu sunt obligați să facă publice toate datele financiare ale companiei. Mi-au prezentat niște date, normal.
M-au invitat în centrul lor de development din Belgrad, cel mai mare din grup, și acolo am văzut clar despre ce e vorba și m-am liniștit. Am început în 2013, era o firmă nou înființată în Iași, nu era nimeni altcineva – acum suntem 15 inși în acest branch. Ce m-a interesat mai mult la ei a fost abordarea față
de piață, Iași fiind o piață competitivă, și mă interesa pattern-ul de creștere pe care îl au în minte. Am acceptat și pentru că numărul de angajați nu era neapărat în prim plan – ci calitatea serviciilor pe care le oferim. Clienții pe care îi avem acum sunt în principal în Elveția, Austria, Germania.
Cum îți recrutezi oamenii?
Trebuie să ții un echilibru între scopul proiectului și motivația și compatibilitatea cu proiectul a celui pe care dorești sa îl angajezi.
Sunt 3 arii importante pe care le luăm în calcul – pregătirea tehnică, să poată face față task-urilor de pe proiect, compatibilitatea cu ceilalți membri, și factorul motivațional, ce determina persoană respectivă să vină la noi și să lucreze la respectivul proiect.
Definește-mi un manager competent
Dacă ar fi să definesc managerul pe scurt – ar fi să fie un bun ascultător și un bun facilitator în luarea deciziilor.
Dacă aș vrea să te recrutez, de ce să te aleg pe tine?
Am un focus mare pe calitatea lucrurilor pe care le fac și nu mă dau ușor bătut.
Față de voi, generația veche, cum sunt tinerii de azi din IT? Ce au în minus?
În minus – foarte mulți au lipsa de focus în zona profesională, nu prea știu ce vor, nici nu își dau silința să afle și să înțeleagă, sunt răsfățați cumva. Mie îmi place să pun pasiune în ceea ce fac. Ei încă mai copilăresc pe la 25 de ani, ceea ce noi nu ne-am permis, e un timp pe care îl pierd unii dintre ei, pentru că nu au grijă să își pună una peste altă cărămizile care îi transformă în profesioniști.
Toate companiile vin cu planuri de carieră, cu training, vin cu tot ce au nevoie angajații – și ajungi în situația în care nu mai decizi tu ce anume mai faci profesional, lucrurile vin împachetate din exterior, nu mai ești în deplinătatea controlului asupra vieții tale profesionale.
Dar niciodată nu va ști nimeni ce e mai bine pentru tine decât tu însuți. Unii dintre ei au o pregătire mai slabă, pe lucruri de bază, sunt absolvenți de facultate care nu ar fi trebuit să termine facultatea. Noi nu treceam așa ușor examenele.
Sunt lucruri de bază în profesie pe care eu le știam din clasa a 10-a, dar acum unii dintre absolvenți de facultate nu le cunosc. Știu persoane care au schimbat jobul numai după un an și jumătate pentru 100 de euro în plus – în timpul ăla ai reușit să faci ceva, să construiești ceva acolo, pentru companie și pentru tine?
Și ce au în plus?
Plusuri la tinerii de azi – o îndrăzneala mai mare, în sensul bun, de a-și face cunoscute punctele de vedere și, chiar dacă greșesc, nu se descurajează. Își spun ideile chiar dacă în fața lui e cineva mai experimentat. E bine, pentru că chiar dacă spui o prostie, primești un feed-back folositor. Nu sunt legați de o anumită organizație, sunt mai flexibili, acum asta nu pare un lucru pozitiv, dar poate din asta o să se creeze o masă critică care peste 10 ani o să aducă ceva bun.

CategoriesNumarul 4

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *