M

Munca mea trebuie să conteze pentru altcineva

De ce angajații nu sunt mai sunt mulțumiți nici macar cu bonusurile? Viitorul IT-ului are nevoie de o filosofie a sensului:

Bani, plus multe bonusuri, abonament la fitness, la masaj, la gâdilat în tălpi, asigurare medicală, de ploaie, de burniță și tot niciun rezultat pentru multe firme obișnuite din IT. Mai ales cele de outsourcing.
 Specialiștii lor de resurse umane se plâng că oamenii buni sunt la fel de greu de ademenit. Iar cei pe care îi au tot conversează pe LinkedIn cu HR-ista companiei de peste drum. Cam asta e lamentarea zilnică a vânătorilor de capete deștepte, presați și ei de nevoile unor team leaderi stresați. Moment în care sunt nevoiți să supraliciteze, să mai ofere ceva, să promită orice.

Mai e viață după bani?
Sunt tot felul de statistici care încearcă să surprindă motivația oamenilor din IT. Partea financiară este, firește, mereu în față. Alături de stabilitatea jobului, condițiile de lucru și toate celelalte pachete arhicunoscute.
Pe urmă, există și lucrurile care trec de material: oportunitățile de învățare, de dezvoltare de skill-uri noi, tipul tehnologiilor folosite, perspectiva succesului și a recunoașterii personale. Lucruri care funcționează. Dar numai până la un anumit punct și doar pentru unii. Pentru că, așa cum îmi dezvăluia un eminent psihiatru, business-ul cu cabinetul lui ar super-profitabil doar cu pacienții programatori.
Și așa ajungem la aspectul acela pe care unii HR-iști îl iau ca pe un duh rău, inexplicabil: cum se face că niște angajați cărora le dau, în aparență, tot, devin nemulțumiți sau chiar deprimați la muncă? Răspunsul la acest mister e relativ simplu: dincolo de nevoi primare, de siguranță, apoi de realizare profesională, mai există un nivel superior al motivației. Care funcționează exact la cei mai buni dintre cei mai buni oameni din domeniu: nevoia de sens.
Iar partea cea mai ciudată este că nevoia asta este atât de subtilă, încât unii dintre ei nici măcar nu sunt conștienți că o au. Lipsa realizării ei aducând profit expertului meu în pacienți triști.
Înainte de a fi o resursă, un om e un om
Teoria că oamenii deștepți au nevoi de împlinire într-un plan superior poate verificată și în domenii conexe IT-ului. Figuri legendare ale explorării spațiale, ca Neil Armstrong sau Buzz Aldrin, au îndemnat în numeroase rânduri NASA să îndrăznească drumul cu echipaj uman spre Marte. Pentru că simpla cercetare a drumurilor deja bătătorite nu aduce mari deschideri pentru omenire. O întreagă comunitate științi că le- a preluat mesajul și își exprimă nerăbdarea de a provocată cu aventuri care să conteze într-un plan nu doar tehnologic, ci chiar metafizic.
E același lucru care probabil animă mintea fondatorilor de la Google, a lui Elon Musk sau a lui Bill Gates atunci când își gândesc noile proiecte. Fie că e vorba de Calico și efortul biotehnologiilor de a combate îmbătrânirea, de soluțiile revoluționare în energia regenerabilă sau atomică, e vorba tot despre sens. Firește, venit la pachet și cu mari câștiguri financiare, dar totuși fiind ceva diferit de simplul profit. Acolo e și nevoia personală de a face ceva important pentru umanitate, de a lăsa un semn în urma propriei existențe. Nu doar de a acumula la infinit undeva, în niște conturi bancare. Și apoi de a-ți satisface nevoia de succes fluturând acele conturi, îngrășate eventual din imobiliare și terenuri de golf, într-o campanie electorală.
De aceea, pentru a schimba ceva în modelul de funcționare al HR-ului, poate ar trebui reconsiderată însăși de nirea domeniului. Pentru că un om nu e doar o resursă prin care se fac bani și care face ea însăși bani. Ci, înainte de toate, un om e un om. Cu vise, aspirații proiectate într-un plan mai înalt.
De ce stau în fața calculatorului?
Evident, nu toți suntem Musk sau Gates. Dar putem lucra la proiecte care pot aduce ceva mai bun pentru lumea din jur, chiar dacă într-o proporție mai modestă. Sau ceva în care să credem, care să lase un semn. E lucrul pe care multe companii din IT și armatele lor de HR ar putea să-l ia mai mult în serios.
E adevărat, mulți se mulțumesc să facă orice fel de proiecte, bucăți mici din bucăți mai mari, care se sfârșesc în părți enorme, cu utilitate puțin sau deloc știută. Într-un outsourcing normat la sânge, în care opiniile și inițiativele proprii sunt inexistente. Fiecare zi fiind o fracțiune din luna de salariu, salvată eventual de un training sau banalul teambuilding.
Și care e alternativa? Firește, motivarea e adesea un efort calibrat pe caracteristici individuale. Pentru că ceea ce entuziasmează o persoană o lasă impasibilă pe alta. Există însă și varianta unui model de business diferit. Tesla e gândită pentru proiecte cu impact semnicativ asupra lumii. Și, mai mult ca sigur, angajează oameni care au mult mai mult decât o expertiză anume. Ci sunt specialiști care, ei înșiși, manifestă deja nevoia de sens. Și care nu vor deprimați și nu vor vrea să plece prea curând la o altă companie pentru un salariu mai mare. Pentru că au mediul ideal pentru a-și manifesta, împlini aceste aspirații personale.
Nevoia unei filosofii a sensului e mai vie ca oricând

Așadar, pentru HR-iștii care văd că banii și toate minunile oferite programatorilor nu mai merg, poate că ar o idee bună să se oprească din a continua acest model fără ieșire. 10% în plus la chestia asta nu va face o diferență pentru ei. Mai eficientă s-ar putea dovedi comunicarea mai bună a impactului avut de proiectele lor.
Dacă ai șansa să fii o companie care, prin software, eventual transpus pe hardware propriu, reușeste să ofere o exploatare mai eficientă a unor resurse sau o protejare mai eficientă a mediului, atunci ar cazul să te concentrezi pe asta. Conștientizarea că fiecare linie de cod contribuie la un bine superior, concret și cuantificabil, poate avea efecte extraordinare asupra brandului de angajator și a satisfacției oamenilor.
Cu alte cuvinte, din punctul de vedere al structurii lor interne, cei mai buni IT-ști sunt la fel construiți ca experții în explorarea spațiului sau în ingineria de vârf. Au o minte care trebuie provocată cu proiecte ce aduc un impact palpabil, un bine care să le împlinească aspirațiile axiologice. Fie că le-au identificat deja sau le descoperă pe parcurs.
De aceea, cu cât noutatea absolută adusă de revoluția tehnologiei informației lasă locul unei maturizări, a unei așezări profunde, nevoia unei filosofii a sensului e mai vie ca oricând. Indiferent de nișa tehnologico-industrială pentru care lucrăm, și în IT, munca trebuie să aibă însemnătate pentru altcineva. Doar așa se vor simți și mai mulți salvați de zeul cunoașterii, singurul care ne ridică deasupra atotputernicei mundanități a cardului.

CategoriesNumarul 2

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *