O

O idee în doi pași de a vă fideliza angajații

Păstrarea angajaților din domeniul IT prin programe de loialitate:
Se conturează diverse tendințe de dezvoltare care oferă multiple șanse părților implicate, însă odată cu ele actorii din domeniu trebuie să facă față unor noi provocări. Printre problemele cu care se confruntă angajatorii din IT se numără mobilitatea personalului și lipsa atașamentului angajaților față de companiile care i-au recrutat, format, specializat.
Ce se face acum?
Factorii care stau la baza acestor fenomene sunt multipli și dificil de analizat, iar măsurile pe care companiile le implementează pentru combaterea lor se dovedesc adesea zadarnice.
Printre eforturile profesioniștilor în resurse umane de a încuraja retenția salariaților se numără, cum bine știm, training-uri, cursuri de specializare sau perfecționare, team building-uri și, mai recent, team coaching- uri, iar lista continuă.
De asemenea, companiile încearcă, alături de specialiști în domeniul amenajărilor clădirilor de birouri, să creeze spații de lucru atractive care să stimuleze creativitatea angajaților, care să influențeze pozitiv atitudinea angajaților față de locul de muncă.
La acestea, se adaugă o serie de beneficii, cum sunt zile suplimentare de concediu, asigurări medicale sau de viață, sisteme de bonusare în funcție de performanță, care împreună alcătuiesc un pachet salarial motivant.
Oarecum similar raportului de atașament pe care îl dezvoltă un consumator față de un brand care și-a respectat promisiunea în campaniile de promovare pe care le-a desfășurat, se poate crea în rândul angajaților – cu efort susținut și o viziune exactă a metodelor prin care scopurile propuse pot fi atinse – sentimentul de loialitate și atașament față de compania în care activează.
Programe de loialitate pentru creșterea atașamentului angajaților față de companii
Samdam vine în întâmpinarea necesităților companiilor din domeniu de a menține o legătură strânsă, bazată pe încredere, și o apropiere între cele două entități – angajați și angajatori – pentru a crea, practic, o singură entitate, nu doar funcțională, ci și de succes.
În acest sens, a fost conceput un program de loialitate pe termen lung adresat companiilor, prin care se poate accesa un sistem de bonusare pentru salariații lor. Sistemul poate funcționa prin două modalități.
1. Prima componentă a programului constă în recompensarea comenzilor lansate de o companie cu puncte ce pot fi valorificate ulterior prin achiziționarea de produse ce pot oferite cadou angajaților cu diverse ocazii: atingerea targeturilor, îndeplinirea sarcinilor, depășirea nivelului de performanță estimat.
Așadar, o companie poate să solicite, spre exemplu, o comandă de articole de birotică sau de amenajare a birourilor, personalizate cu logo-ul firmei, în urmă căreia acumulează un număr de puncte.
Aceste puncte pot fi utilizate apoi prin transformarea lor în beneficii pentru angajați, achiziționând produse din magazinul online (de la electronice și electrocasnice până la articole pentru amenajare și genți de călătorie) care pot constitui cadouri extrem de apreciate de angajați.
2. Cea de-a două modalitate de acționare a programului, care suportă adaptarea la cerințele specifice ale unei companii, constă în achiziționarea directă de către angajator a unor pachete de beneficii (puncte) ce pot utilizate individual de angajați pentru cumpărarea de produse din magazinul special creat.
La solicitarea companiilor, în webshop-ul de loialitate pot fi incluse orice produse considerate potrivite achiziționării de către angajați.
Așadar, angajatorul lasă salariatului posibilitatea de a-și transforma punctele primite în beneficiile dorite, sistemul permițând o abordare mai personală a bonusării.
Cele mai inedite beneficii de care angajații companiilor de IT pot beneficia prin transformarea punctelor primite de la compania angajatoare sunt vacanțele sau citybreak-urile.
Evident, prin libertatea de alegere a modului în care salariatul se bucură de un beneficiu primit din partea companiei, gradul sau de satisfacție și atașament crește.
Provocările permanente de pe care piaţa muncii în industria IT, atât de mobilă şi inovatoare, conduc la flexibilizarea stabilirii pachetelor de beneficii oferite angajaţilor şi adaptarea acestora la nevoile lor.
Creativitatea şi deschiderea la nivel managerial în stabilirea căilor de loializare a angajaţilor sunt condiţii necesare pentru asigurarea unui procent cât mai redus de mobilitate a resurselor umane.

CategoriesNumarul 2

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *