T

Trained Parking – tehnologie dezvoltată de inginerii de la Continental Iaşi

Echipa Continental din Iaşi lucrează în prezent la dezvoltarea sistemului Trained Parking, care înregistrează şi stochează secvenţa unei proceduri de parcare, astfel încât atunci când trebuie să lase iar autoturismul în acelaşi loc, şoferul conduce maşina până unde a început înregistrarea şi, la atingerea unui buton, vehiculul efectuează independent proce­dura de parcare învăţată anterior.
„Procedurile de parcare, cum ar fi din faţa casei în garaj, arată cât de eficientă este deja automatizarea în vehiculele existente“, a explicat Alfred Eckert, şeful departamentului Advanced Technology din cadrul diviziei Chassis & Safety din Continental.
„Când vine vorba de repetarea proceselor, automatizarea este deja imbatabilă din punctul de vedere al fiabilităţii. în plus, tehnologia devine din ce în ce mai performantă în ceea ce priveşte detectarea şi reacţia în cazul situaţiilor schimbătoare“, a adăugat acesta. Pentru funcţia de Trained Parking, Continental utilizează senzori deja disponibili în maşină, cum ar fi camerele şi radarele, pentru a detecta împrejurimile.
Următorul pas de dezvoltare este versiunea complet automatizată, care nu necesită supravegherea şoferului.
Continental deţine şapte unităţi de producţie şi patru centre de cercetare şi dezvoltare în Timişoara, Sibiu, Carei, Nădab, Braşov şi Iaşi. De asemenea, compania este partener al unui joint-venture în Slatina şi are un centru de distribuţie a anvelopelor în Bucureşti.
Anul trecut numărul angajaţilor Grupului Continental a urcat la 18.200, devenind cel mai mare angajator din industria auto locală, depăşind inclusiv grupul Renault, care are un total de aproximativ 18.000 de salariaţi, dintre care peste 13.800 în cadrul Automobile Dacia.

Articol de Bogdan Alecu, publicat în ediţia tipărită a Ziarului Financiar din data de 23.08.2017

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *